Căutare
Proprietățile de bază ale tubului din oțel inoxidabil martensitic
Tub martensitic din oțel inoxidabil este cunoscut pentru rezistența sa ridicată și rezistența la uzură. Notele tipice includ seria 410, 420, 431 și 440. Acest tip de oțel, caracterizat prin conținutul său ridicat de carbon și crom, poate forma o structură martensitică dură prin stingere. În comparație cu oțelul inoxidabil austenitic, oțelul inoxidabil martensitic prezintă o duritate mai mică și o gamă de plasticitate limitată, dar prezintă o rezistență superioară la duritate și oboseală. Aceste caracteristici prezintă provocări unice în timpul muncii la rece și la cald.
Dificultăți în munca la rece
Funcționarea la rece este crucială pentru îmbunătățirea preciziei dimensionale și a calității suprafeței conductelor. Cu toate acestea, tubul din oțel inoxidabil martensitic prezintă provocări semnificative în timpul etapei de lucru la rece.
Plasticitate insuficientă
Plasticitatea oțelului inoxidabil martensitic este mult mai mică decât cea a oțelului inoxidabil austenitic. În timpul desenului la rece și al rulării la rece, materialul prezintă o ductilitate limitată, ceea ce îl face susceptibil la defecte precum fisurarea, delaminarea și deteriorarea marginilor. Gradele cu carbon ridicat sunt deosebit de fragile, reducându-și deformarea la rece.
Întărirea severă a muncii
În timpul muncii la rece, densitatea de dislocare crește rapid, provocând o întărire semnificativă a muncii în tuburile din oțel inoxidabil martensitic. Această creștere rapidă a durității crește rezistența la formarea ulterioară, pune o încărcare crescută pe echipamentele de procesare și este predispusă la fisurare. Dacă deformarea nu este controlată corespunzător, poate apărea o fractură prematură.
Concentrarea stresului și sensibilitatea la fisură
Stresurile reziduale se concentrează în timpul muncii la rece, în special în timpul îndoită, flăcări sau micșorări. Aceste zone ale concentrației de stres devin adesea puncte de inițiere a fisurilor. Aceste fisuri pot accelera propagarea fisurilor de coroziune în timpul utilizării ulterioare, cu impact asupra duratei de viață a serviciului.
Controlul calității suprafeței este dificil
Fricțiunea ridicată a suprafeței în timpul muncii la rece poate provoca cu ușurință zgârieturi, indentări și stropire de suprafață. Duritatea ridicată a oțelului inoxidabil martensitic duce la o uzură rapidă a sculei, crescând în continuare riscul de defecte de suprafață. Prin urmare, sunt necesare materiale de ungere și matriță de grad mai înalt.
Dificultăți în lucru la cald
Lucrul la cald este un pas cheie în producerea de tuburi din oțel inoxidabil martensitic, care cuprinde procese precum rularea la cald, extrudarea la cald și forjarea la cald. Deși temperaturile ridicate pot îmbunătăți plasticitatea, munca la cald prezintă, de asemenea, provocări semnificative datorită microstructurii sale.
Cerințe stricte de control al temperaturii
Gama de temperaturi de lucru la cald pentru oțelul inoxidabil martensitic este relativ restrâns, în general între 1000 ° C și 1200 ° C. Temperaturile excesiv de scăzute au ca rezultat o plasticitate insuficientă și predispuse la fisurare; Temperaturile excesiv de ridicate duc la creșterea rapidă a cerealelor, ceea ce duce la degradarea performanței. Controlul precis al proceselor de încălzire și reținere este esențial pentru a asigura performanța produsului finit.
Riscul de a stinge fisuri
Împiedicarea este adesea necesară după lucrul la cald pentru a obține structura martensitică dorită. Răcirea rapidă creează diferențe mari de temperatură în material, ceea ce duce la tensiuni termice semnificative. Cu pereți mai groși sau un mediu de răcire necorespunzător, fisurile de stingere sunt foarte susceptibile să apară, potențial rezultând resturi.
Probleme de precipitații de carbură
Timpurile extinse de temperatură ridicată poate determina precipitarea carburilor de-a lungul limitelor cerealelor, slăbind-le și reducând rezistența la coroziune. Această problemă este deosebit de proeminentă în clasele care conțin MO sau carbon ridicat. Temperarea ulterioară poate atenua unele eforturi, dar nu poate elimina complet defectele cauzate de carburile de graniță.
Oboseala termică și controlul deformarii
Ciclurile frecvente de încălzire și răcire în timpul funcționării la cald fac ca tuburile din oțel inoxidabil martensitic să fie susceptibile la fisurarea oboselii termice. Deformarea repetată face dificilă menținerea dimensiunilor uniforme în secțiune transversală, ceea ce duce la ovalitate excesivă și o grosime neuniformă a peretelui, punând cereri mai mari la controlul preciziei.
Provocările combinate ale muncii la rece și la cald
În producția reală, munca la rece și munca fierbinte se completează adesea reciproc, dar pentru tuburile din oțel inoxidabil martensitic, provocările ambelor abordări se suprapun. Microstructura grosieră obținută după funcționarea la cald necesită o lucrare la rece pentru a -și regla dimensiunile și proprietățile. Cu toate acestea, stresul ridicat și întărirea cauzată de munca la rece trebuie eliberate și recuperate prin tratamentul termic. Strângerea unui echilibru între aceste două aspecte - care asigură rezistența, în timp ce echilibrează rezistența și rezistența la coroziune - este o provocare de bază în procesul de fabricație al acestui tip de material.
